Christie (vol. 2) In slujba Regelui - povestiri crestine pentru copii

Golful Runswick 

rebuie să fi fost din cauza acelor păpădii galbene! Descoperisem în sfârşit motivul. Toată noaptea m-am visat la golful Runswick. Mă căţăram pe stănci, stăteam de vorbă cu pescarii, îmi croiam calea printre algele lunecoase şi respiram aer curat de mare. Şi toată dimineaţa mi-am bătut capul zicând: - Ce oare m-a făcut să mă visez la golful Runswick? Ce oare m-a făcut să-mi amintesc de scurta mea şedere în acel sătuc minunat? Da, sunt convins de lucrul acesta. Trebuie să fi fost din cauza buchetului de păpădii galbene aşezate pe şemineul din dormitorul meu. Micuţa mea Ella le culesese dimineaţa trecută de pe pajiştea din spatele casei şi, triumfătoare, le aduse în casă, umplu cea mai bună vază cu apă şi puse buchetul în ea. - Oh, Ella, zise Florence, sora ei mai mare, ce flori urâte! Cum ai putut să le pui în cea mai bună vază a mamei, tocmai în vaza pe care a primit-o cadou de ziua ei de la mătuşa Alice! O, ce copil prostuţ mai eşti! - Ba nu sunt deloc un copil prostuţ, zise Ella răspicat, şi sunt convinsă că mamei îi vor plăcea, ştiu că îi vor plăcea. Ea nu le va considera nicidecum nişte „buruiene”. Mamei îi plac toate florile galbene. Aşa mi-a zis când i-am dăruit narcisele şi, după cum vezi, acestea sunt tot galbene. Tocmai în acel moment intră în cameră mama ei şi, luând-o pe micuţa noastră fetiţă pe genunchi, îi spuse că avea dreptate. Pentru ea toate florile erau foarte frumoase, iar din acest motiv va pune păpădiile în camera ei, ca să se poată bucura pe deplin de ele. Aşa se făcu că, ultimul lucru pe care-l văzusem aseară, înainte de a adormi, a fost buchetul de flori galbene al Ellei. Nu e de mirare deci că am adormit şi am visat golful Runswick. Atât de bine îmi aminteam acel loc, de parcă ieri aş fi fost acolo şi nu cu douăzeci de ani în urmă. Bănuiesc că ar trebui să scriu o mică povestire despre vizita mea în golful Runswick şi să i-o dau Ellei, din moment ce florile ei galbene m-au dus cu gândul înapoi în acel loc pitoresc. Chiar dacă nu va înţelege acum tot ce-i voi spune, cu siguranţă, cu timpul, lucrurile se vor schimba. Eram doar un tânăr atunci, un tânăr ce încerca să-şi facă o carieră de artist – o muncă grea şi lentă la început. Până ce nu ţi-ai făcut un renume, toată lumea se uită cu un ochi critic la opera ta, dar odată ce eşti considerat un artist în ascensiune, atunci orice mâzgăleală a pensulei tale are o valoare mare pe piaţă. A trebuit să muncesc foarte mult şi iubeam ceea ce făceam, îmi iubeam meseria doar pentru ceea ce reprezenta ea şi nu pentru recompensele pe care mi le aducea. M-am dedicat acestei meserii cu răbdare şi perseverenţă şi, în momentul în care începe povestea mea, multe din tablourile mele se vânduseră la un preţ foarte bun, şi astfel speram să fiu acceptat cât mai curând în Academie. Era o vară neobişnuit de caldă iar Londra se golea cu repeziciune. Toţi cei care îşi puteau permite, plecau fie la mare, fie la munte, iar eu doream să le urmez exemplul. Părinţii mei muriseră când eu eram foarte mic, iar mătuşa care mă crescuse, se stinse şi ea de curând. Am deplâns din toată inima moartea ei, mai ales că ea fusese pentru mine şi mamă şi tată. Simţeam că am nevoie de o schimbare în viaţa mea, o schimbare de decor. Am petrecut multe nopţi la căpătâiul mătuşii mele, în ultima fază a bolii ei, iar acum nu mai puteam să dorm şi eram departe de a fi sănătos. Mătuşa îmi lăsase mie mica ei avere, aşa că îmi permiteam o vacanţă undeva în afara Londrei. Problema era unde să merg? Doream, dacă se putea, să îmbin utilul cu plăcutul – altfel spus, doream să găsesc un loc liniştit unde să respir aer curat şi să mă relaxez, dar care, totodată să fie şi o sursă de inspiraţie pentru noul meu tablou prin care speram să-mi găsesc un loc în Academie…