Inzapeziti - povestiri crestine pentru copii

Te-ai simţit vreodată îngropat sub povara necazurilor vieţii? Înzăpeziţi, plină de răsturnări de situaţie şi pericole neaşteptate, te va determina să priveşti dintr-un alt unghi şi totodată vei avea de învăţat din înţelepciunea unui bunic şi din dragostea necondiţionată a nepotului acestuia arătate în momentul când ajung faţă în faţă cu una din cele mai dificile decizii din viaţa lor.

S-ar putea ca multora dintre cititorii mei să li se pară că această relatare este neverosimilă, dacă nu chiar imposibilă şi totuşi întâmplările pe care le voi povesti în aceste pagini chiar au avut loc. Cei care au vizitat munţii Jura, care cunosc din experienţă aspectul sălbatic şi ostil al înălţimii lor în timpul iernii şi au trecut printr-o furtună îngrozitoare de zăpadă, nu se vor îndoi nici o clipă că povestea mea este adevărată, oricât de incredibilă ar părea. Uneori aceste furtuni sunt atât de îngrozitoare şi de o violenţă atât de înfricoşătoare încât locuitorii de la câmpie şi deal nu-şi pot da seama. În limbajul alpin, se numesc vijelii şi într-adevăr îşi merită numele. Jura e un lanţ muntos cu o structură specifică de calcar, care se întinde de la confluenţa dintre Ron şi Ain spre nord-est, pe o distanţă mai mare de patru sute cincizeci de mile, spre partea superioară a râului Maine. Ronul, care îl străbate de la Schaffhausen până la Basle, îl împarte în două: Jura elveţiană sau franceză şi Jura germană. Cele mai înalte vârfuri sunt Pré des Marmers, Reculet şi Grand-Colombier, toate fiind cuprinse între cinci şi şase sute de picioare altitudine. Între acestea şi alte piscuri se întind defileuri stâncoase şi nenumărate văi diferite ca bogăţie şi fertilitate. Cu cât sunt mai înalte piscurile acestor munţi, cu atât regiunea este mai stearpă şi mai pustie, gerul mai pătrunzător şi mai nemilos iar vara mai scurtă. Pe unele din cele mai înalte vârfuri zăpada rămâne pe întreaga perioadă a anului. În timpul sezonului cald, Jura e împodobită de o vegetaţie trecătoare şi viguroasă, care-şi păstrează prospeţimea şi frumuseţea până când zăpada îşi împrăştie mantia albă pe pajişti şi viroage. Văile şi coastele muntoase sunt îmbrăcate cu păduri de stejar, fag şi brad, în timp ce deasupra sunt pajişti verzi, unde povârnişurile cu iarbă se întrepătrund cu cimbru sălbatic şi floricele delicate, care permit păşunatul pentru cirezi mari de vite. Acest anotimp frumos durează doar cinci luni pe an, începând cu ultimele zile de mai şi sfârşind cu primele zile din octombrie, când iarna, plină de o grandoare sumbră şi sălbatică, îşi începe domnia mohorâtă, cu o asprime de neînduplecat. E cu adevărat un timp plăcut pentru bieţii locuitori când, după anotimpul lung şi deprimant, vântul blând din sud se mişcă din nou deasupra munţilor, topind cu o suflare calmă şi plăcută zăpada de pe piscuri şi povârnişuri, făcând mii de pâraie şi gârle să se năvălească iute şi jucăuş de-a lungul pereţilor stâncoşi în văi. Treptat, încolţeşte verdeaţa proaspătă a primăverii din sânul pământului. Apoi păstorul îşi deschide cu bucurie grajdul şi dă drumul caprelor şi vacilor închise pentru multă vreme, care par să inspire cu plăcere aerul proaspăt şi parfumat, şi conduce animalele care mugesc şi behăiesc vesele, din văi spre păşunile întinse, unde creşte din belşug hrana bogată şi dulce. Vieţuitoarele blânde urcă răbdătoare pe poteca abruptă şi anevoioasă a muntelui, ştiind bine de plăcerea ce le aşteaptă după osteneala lor…