Ioel baiatul din Galilea - povestiri crestine pentru copii

Categorie: povestiri crestine pentru copii, carti crestine pentru copii

IOEL – BĂIATUL DIN GALILEA 

Era zi de piaţă în Capernaum. Ţăranii veneau de prin toate satele şi de pe toate dealurile Galileii, cu unt şi ouă proaspete. Pescarii îşi făceau reclamă la bibanii şi crapii înşiraţi pe beţe, pe care-i prinseseră din lacul de la marginea cetăţii. Vierii abia îşi mai cărau coşurile pline de struguri şi băieţii alungau leneşi muştele de pe ulcioarele cu miere sălbatică pe care o culeseseră din deşert înainte de răsăritul soarelui. O fetiţă de vreo zece ani se chinuia să treacă prin mulţime cu frăţiorul ei mic în braţe, certând pe un altul care se ţinea de fusta ei. „Grăbeşte-te, melcuşorule!”, îi spunea ea.

„Chiar acum s-a oprit o caravană de cămile înaintea vămii. Mişcă-ţi picioarele mai repede, dacă vrei s-o vezi!” Picioarele lor desculţe păşeau tot mai grăbit pe drumul prăfuit, până au ajuns pe nisipul fierbinte de pe malul lacului. S-au apropiat de cămilele necurăţate cu ţesala şi mizerabile, curioşi să vadă ce cărau în desagii mari. Dar, înainte ca acestea să îngenuncheze şi vameşul să examineze încărcătura, băiatul exclamă plin de uimire: „Uite, Ieruşa! Uite!”, strigă el trăgând-o de fustă. Nu departe de locul unde erau ei acum se vedeau venind cu pas greoi câţiva bărbaţi. Cărau cu braţele lor vânjoase tărgile din pânză aspră şi cenuşie. Pe fiecare din ele zăcea câte un om rănit, bandajat cu fâşii albe însângerate de rănile încă deschise.

Din când în când se mai auzeau suspine slabe, alteori sfâşietoare, desprinse de pe buzele amorţite de durere. Ieruşa se apropie să afle ce s-a întâmplat. Unul din mulţime îi explica unui vameş: „După ce am părăsit Samaria, în ultima strâmtoare dintre stânci”, spuse omul, „am fost atacaţi de tâlhari. S-au năpustit asupra noastră ca vulturii de după stânci şi s-au luptat cu noi ca nişte fiare. Aceşti oameni ce-i vedeţi pe tărgi au avut mult aur cu ei, dar l-au pierdut tot şi şi-ar fi pierdut şi viaţa dacă nu ar fi venit din urmă o mulţime din oamenii noştri. Sărmanul acela de acolo”, şi arătă cu degetul spre o targă, „nu se ştie dacă va supravieţui, atât de tare a fost bătut.” Copiii se apropiară de trupul nemişcat de pe targă.

Era plin de sânge şi părea ca mort. „Hai să mergem, Ieruşa”, şopti băiatul scâncind şi trăgând-o de mână. „Nu-mi place să mă uit la el.” Cu copilul greu încă în braţe şi cu celălalt ţinându-se de poalele ei, copila începu să meargă înapoi spre piaţă. „Am o idee grozavă”, spuse ea. „Hai să-i căutăm pe ceilalţi copii şi să ne jucăm de-a tâlharii. Nu am mai jucat aşa ceva niciodată – asta le va place la toţi.” Când Ieruşa ajunse iarăşi într-un colţ al pieţei, o mulţime de copii jucau prinsa, trântindu-se în oameni şi în cuştile cu animale. Aceştia o întâmpinară cu strigăte de bucurie; toţi erau mai mici decât ea şi nu i se împotriviră atunci când aceasta strigă: „Veniţi toţi aici! Vă învăţ eu un joc mai frumos!”

Cu ochii mari, sclipitori şi plini de curiozitate, băieţi şi fete se adunară în jurul ei, aşteptând încordaţi să audă ce avea să li se spună de această dată. Copila îşi aruncă o clipă privirea peste capetele mici aplecate spre ea şi, cu măiestria unui mare povestitor, începu să le înfăţişeze întâmplarea de pe malul lacului la care luase şi ea parte. Vorbea cu atâta înflăcărare în glas, descriind un tablou atât de viu al atacului, încât copiii se înghesuiseră unul într-altul ascultând nemişcaţi. Prin urmare, fata reuşi să le atragă atenţia şi, mai mult decât atât, era sigură acum că ei erau gata să îndeplinească orice le-ar fi propus în acele momente…