Categorie: carti de studiu biblic, comentarii biblice Vechiul Testament
„Pentru mulţi creştini Vechiul Testament este confuz şi descurajator. Cărţile sale sunt lungi şi ne prezintă o cultură profund diferită de cultura noastră. Predicile lui Mark Dever nu ne scutesc de lecturarea Vechiului Testament, dar ne oferă un ajutor minunat în înţelegerea lui. Dever explică temele majore ale fiecărei cărţi cu o claritate demnă de cele mai alese aprecieri, iar cartea lui străluceşte prin modul în care transmite mesajul Vechiului Testament pentru zilele în care trăim noi. Iată un rezumat al Vechiului Testament uşor de înţeles şi edificator din punct de vedere spiritual.”
- THOMAS R. SCHREINER
Profesor de Noul Testament, Associate Dean of Scripture and Interpretation, The Southern Baptist Theological Seminary
„Avem în faţă un proiect măreţ, poate unii ar zice nebunesc, dar Mark Dever a înregistrat un succes strălucitor. Cartea nu este un simplu manual de studiu; este o culegere de predici pline de putere. Nu suntem introduşi în grabă în mesajul fiecărei cărţi a Bibliei, ci, mai presus de toate, ne simţim confruntaţi de Dumnezeul nostru măreţ şi suntem chemaţi să ascultăm de Cuvântul Său viu.
- VAUGHAN ROBERTS
Rector, St Ebbe's Church, Oxford, England, autor al cărţii God's Big Picture
„În aceste predici distinctive, Mark Dever reuşeşte să reunească în jurul dezbaterilor de bază ale oricărei cărţi biblice trei preocupări pe care ar trebui să le aibă fiecare predicator devotat al Cuvântului lui Dumnezeu: conţinut teologic, iscusinţă exegetică şi aplicaţie pastorală. Suntem invitaţi la o plimbare prin Biblie pe care merită s-o facem!”
„Mark Dever a făcut un mare serviciu comunităţii creştine prin publicarea acestor predici. Materialul are competenţe academice, dar este prezentat într-o manieră extrem de accesibilă şi cu aplicaţii relevante. Cu un accent pus asupra cristologiei şi asupra aplicării la viaţa creştină a Vechiului Testament, această carte îi ajută pe cititori să pătrundă în esenţa teologiei pe care o are fiecare mesaj al cărţilor biblice.”
- DAVID PETERSON
Rector, Oak Hill College
„Mark Dever a scris o carte necesară şi a scris-o extrem de bine. Cu o inimă de pastor, o minte de erudit şi cu legătura de dragoste a unui prieten, Dever îl introduce pe cititor în mod clar şi creativ în mesajul unei cărţi care a schimbat lumea, dar faţă de care cultura contemporană rămâne în mare măsură distantă. Această carte este plină de căldură, stimulativă, directă şi profundă. Ea va fi o resursă de mare valoare pentru individ, grupuri de studiu, biserici, necredincioşi şi credincioşi deopotrivă. Dever îl conduce pe cititor într-o călătorie memorabilă prin cartea cea mai captivantă şi remarcabilă care a fost scrisă vreodată.”
-JOHN SHOUSE
Profesor de teologie creştină, Golden Gate Baptist Theological Seminary
„De mult mi-am dorit o carte care să dezgroape bogăţiile Vechiului Testament - care să-l asiste atât pe pastorul din amvon, cât şi pe credincioşi în lecturările lor meditative. Iată acea carte.”
-C. J. MAHANEY
Sovereign Grace Ministries
MARK DEVER este pastor principal al bisericii Capitol Hill Baptist Church din Washington, D.C., şi director executiv al organizaţiei 9Marks. Dr. Dever a scris şi a contribuit la scrierea mai multor cărţi despre sănătatea spirituală a bisericii şi despre conducerea bisericii, printre care cărţile publicate de editura Crossway, Nine Marks of a Healthy Church, The Deliberate Church şi volumul însoţitor al celui de faţă Mesajul Noului Testament.
Prezentare video
Umanitar
Cazuri umanitare ajutate de către Libraria Maranatha
This is the privacy policy sample page.
It was created automatically and do not substitute the one you need to create and provide to your store visitors.
Please, replace this text with the correct privacy policy by visiting the Customers > GDPR > Privacy Policy section in the backend.
Loghează-te cu