Tom Gillies - Noduri legate si dezlegate (povestiri crestine pentru copii)

Tom 

Insula Norton se afla la o distanţă de două mile şi jumătate de Dixtown; era un loc unde veneau foarte mulţi vizitatori din oraş, cărora le plăcea să se plimbe cu barca şi să se relaxeze, inundaţi de soarele ce strălucea cu putere pe cer. Insula avea un ţărm stâncos foarte abrupt, peşteri adânci şi multe locuri pitoreşti. De pe insulă se putea vedea oceanul nesfârşit; spaţiul era atât de necunoscut oamenilor, încât doar păsările cerului îşi construiseră cuiburile între crăpăturile stâncilor. Aceste locuri primejdioase nu reprezentau însă nici un pericol pentru Tom Gillies şi prietenul său, Dick Potter; de multe ori ei veneau aici pentru a lua ouă din cuiburile păsărilor. O casă mare şi o fermă, care erau ale domnului Pender, proprietarul carierelor de piatră, precum şi căsuţele în care locuiau oamenii care lucrau pentru el, şi câţiva pescari, însumau toate aşezările de pe insulă, cu excepţia şcolii, unde locuia – fără să plătească chirie – o femeie în vârstă. Era destul de educată, care fusese odată servitoare în familia Pender, dar domnul casei o plătea acum pentru a-i învăţa pe copiii muncitorilor lui. Insula Norton era cunoscută pentru carierele sale de piatră. Multe nave ancorau aici în timpul anului, aşteptând să fie încărcate, dar în acelaşi timp se adăposteau de furtunile puternice. Nu era nici un loc unde oamenii se puteau închina lui Dumnezeu; se ţineau din când în când diferite servicii duminica după amiază, în şcoală; doar atunci puteai auzi pentru o jumătate de oră sunetul dogit al unui clopot înainte de începerea serviciului divin. Familia Gillies, cu excepţia fetei celei mai mari, Sally, nu mergea la serviciul divin. Doamna Gillies credea că duminica doar oamenii săraci sunt preocupaţi de religie. 

Lucrăm exact şase zile, spunea ea, şi este foarte greu dacă nu ne putem odihni în cea de-a şaptea. Cu siguranţă, era o femeie foarte harnică atât timp cât era vorba de lucruri lumeşti; dar ea nu ştia că a aduce glorie lui Dumnezeu era un lucru foarte important şi dacă i-ar fi slujit Lui, cu siguranţă ar fi reuşit mult mai bine să aibă grijă de familia ei şi ar fi putut să se ocupe mult mai bine de cei din jur. Domnul Gillies locuia în insula Norton de douăzeci şi cinci de ani. S-a stabilit aici împreună cu soţia sa, imediat după ce s-a căsătorit şi de atunci a lucrat în carierele de piatră. A trebuit să muncească din greu pentru a-şi putea întreţine familia; cei patru fii mai mari ai lui l-au ajutat la muncă. Ei au închiriat casa de lângă cea a tatălui lor; pe când Harry, cel mai mare dintre ei, urma să se căsătorească, ceilalţi trei doreau să stea acolo cât mai mult. În insula Norton, femeile obişnuiau să meargă în Dixtown să vândă peşte. Atunci când Sally Gillies a fost în stare să pregătească singură cina, mama ei a început să facă şi ea ce făceau şi celelalte femei – avea astfel multe drumuri de făcut. Într-o zi minunată de august, ea a venit acasă foarte mulţumită de vânzări. Era fericită că reuşise să vândă foarte bine peştele şi găsise de lucru pentru unul din fiii ei…